Attorneys

Cristian Darie

Un practician al dreptului perspicace și mereu dedicat înțelegerii mecanismelor esențiale din sistemele juridice naționale și internaționale, Cristian Darie este fondatorul și partenerul director al firmei de avocatură „Darie, Manea și Asociații” din România. Analizând îndeaproape tendințele economice la diferite niveluri, a reușit să construiască strategii extrem de eficiente în domenii puternic legate de tehnici de investiții adaptate noutăților europene și românești. Este șeful departamentului de Drept Corporativ și Comercial din cadrul biroului nostru de avocatură din România, supervizând toate litigiile comerciale, procedurile de gestionare a proceselor de fuziuni și achiziții, precum și abordările de negociere a contractelor. Experiența sa remarcabilă în acest domeniu i-a permis să consiliaze cu competență clienții pentru vânzarea și cumpărarea de acțiuni și acorduri de distribuție/administrare.

Cristian Darie este, de asemenea, expert în probleme legate de Dreptul Imobiliar; a efectuat audituri due diligence pentru proiecte în acest domeniu și a oferit consultanță juridică pentru inițiativele de investiții dezvoltate pentru acest domeniu specific. Este implicat intens în cazuri de restituire a proprietăților care privesc clienți ale căror active au fost confiscate de regimul comunist în perioada 1945 – 1989. Domeniile sale de expertiză includ, de asemenea, Dreptul Imigrației; este capabil să ofere asistență în orice problemă legată de vize, rezidență permanentă sau dobândirea cetățeniei române. Vorbește engleză și franceză și este membru al Baroului București.

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.